Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Doicești obține Decizia Finală de Investiție și intră în cea de-a treia etapă de dezvoltare
Comunicat de presă
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Doicești obține Decizia Finală de Investiție și intră în cea de-a treia etapă de dezvoltare
București, 12 februarie 2026
Acționarii SN Nuclearelectrica SA au aprobat astăzi, 12 februarie 2026, decizia finală de investiție în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești. Prin această decizie, România marchează cel mai avansat demers la nivel european, în dezvoltarea unui proiect SMR și are la bază o serie de condiții suplimentare menite să stabilească un cadru de sprijin și de cooperare solid, la nivel de parteneriate și autorități, în scopul dezvoltării și implementării optime a proiectului.
Proiectul SMR de la Doicești, în care SNN deține o cotă de 50% din compania de proiect RoPower Nuclear SA, a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecție a tehnologiei și amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului. În 2023 și 2024, au fost parcurse etapele inițiale de analize tehnice FEED 1 și FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfășurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse și au dus la implementarea unor măsuri suplimentare. Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului și la un buget inferior celui estimat inițial.
,,Decizia Finală de Investiție pentru proiectul SMR de la Doicești marchează trecerea de la faza de analiză la faza de implementare, consolidând poziționarea României în prima linie a noii industrii nucleare europene. Înlocuim 600 MW dintr-o fostă termocentrală cu 462 MW de energie curată, stabilă și predictibilă. Aproximativ 4.000 de locuri de muncă vor fi generate în faza de dezvoltare, în construcție, producție și asamblare de componente, iar pe termen lung vorbim despre locuri de muncă stabile, bine plătite și despre dezvoltarea unei industrii românești pe orizontală. În următoarele șase luni, proiectul intră într-o etapă de structurare financiară și consolidare a parteneriatelor, perioadă în care vor fi definite mecanismele de finanțare și vor fi avansate discuțiile cu potențialii investitori pentru faza de execuție. Proiectul de la Doicești este despre România care construiește, produce și își consolidează poziția în Europa.” – Bogdan Ivan, Ministrul Energiei
„Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești este proiectul prin care România se poziționează pe harta internațională a industriei nucleare, prin know-how și dezvoltarea lanțului de aprovizionare, într-o etapă a tranziției energetice în care, la nivel global și european, reactoarele modulare reprezintă o soluție în asigurarea securității și independenței energetice. Rapoartele internaționale confirmă că portofoliul global SMR a crescut cu 65% din 2021 până la o capacitate planificată de 22 gigawați. Așadar, la nivel global, SMR-urile au devenit o realitate a siguranței în aprovizionare și a decarbonizării: acceptată, dezvoltată, accelerată.” – Cosmin Ghiță, Director General SN Nuclearelectrica SA
Până în luna mai 2026, RoPower Nuclear (compania de proiect) va derula o serie de activități premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), inclusiv:
- finalizarea investigațiilor geotehnice;
- continuarea procesului de licențiere;
- finalizarea negocierii contractului Pre-EPC;
- negocierea contractelor pentru materialele cu ciclu lung de fabricație;
- definirea lanțurilor de aprovizionare pentru materiale și echipamente;
- pregătirea organizației pentru fazele Pre-EPC și EPC.
Etapa 3 – Pre-EPC va avea o durată estimată de 15 luni și va avea ca livrabile:
- buget estimat de clasă 2;
- identificarea contractorilor;
- structura contractuală pentru contracte precum: Contractul Pre-EPC, prelungirea acordului de licență tehnologică cu NuScale; contracte privind evaluarea impactului asupra mediului, etc.
În paralel cu aceste etape tehnice, în perioada următoare vor fi continuate demersurile privind structurarea cadrului investițional și financiar al proiectului, în vederea pregătirii fazei de execuție. Obiectivul este ca proiectul să devină operațional la începutul următorului deceniu, cu respectarea tuturor aprobărilor corporative și a cadrului de reglementare aplicabil.
„Energia nucleară nu poate lipsi din mixul energetic al unei țări puternic industrializate. Tehnologia SMR este cea mai modernă și mai sigură dintre tehnologiile nucleare de producere a energiei electrice. Suntem mândri să fim în acest proiect cu compania noastră, Nova Power & Gas, și sunt convins că împreună cu partenerii americani vom găsi soluții ca proiectul să fie de succes din punct de vedere tehnic și economic” – Teofil Mureșan, Fondator și Președinte CA E-INFRA.
„Proiectul Doicești înseamnă 60 de ani de energie curată. Echipa RoPower este o echipă de profesioniști care a lucrat și va lucra pentru un proiect sigur și tehnologic avansat, cel al Reactoarelor Modulare Mici. Vom rămâne dedicați acestui proiect, care este o oportunitate pentru România să demonstreze încă o dată că se află în zona de excelență a producerii de energie folosind tehnologia nucleară.” – Valentin Ovidiu Nae, Director General RoPower Nuclear.
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Doicești răspunde direct necesităților de securitate energetică și independență energetică, precum și obiectivelor de decarbonizare, conform strategiei asumate de România.
Prin proiectul SMR vor fi înlocuiți cei 600 MW instalați în fosta termocentrală de la Doicești cu 462 MW energie curată. Vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării: 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcție, 2.300 de locuri de muncă în producția și asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe și atragerea de investiții asociate.
Pentru Nuclearelectrica și pentru România, acest proiect consolidează poziționarea internațională în industria nucleară, generează impact economic și financiar și contribuie direct la securitatea energetică și la flexibilitatea sistemului energetic național, în complementaritate cu resursele regenerabile.