Retehnologizarea Unității 1 – Energizăm 1 milion de locuințe din România

Nuclearelectrica joacă un rol major în asigurarea securității energetice a României, printr-o producție stabilă și fiabilă de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Programul nuclear românesc pentru construirea unui viitor curat are în vedere investiții strategice menite să modernizeze și să extindă capacitățile de producție, contribuind astfel la tranziția energetică și la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României.

Prin Retehnologizarea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, România își consolidează securitatea energetică, iar Nuclearelectrica va continua sa asigure 20% din necesarul național de energie electrică din surse nucleare. 

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost pusă în funcțiune în 1996 și a marcat începutul și dezvoltarea programului nuclear românesc în exploatare. Generații de specialiști ai industriei nucleare românești, mentorii de astăzi, s-au format și au performat construind și operând Unitatea 1.

Din 1996 până în prezent, exploatarea Unității 1 a dus la evitarea a 145 de milioane de tone de CO2 în atmosferă, a livrat în siguranță peste 149 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%. România ocupă primul loc la nivel internațional în ceea ce privește factorul de capacitate de la înființarea centralei.

Unitatea 1 a reprezentat, de asemenea, modelul de referință pentru Unitatea 2 și, împreună, au plasat România pe primul loc în funcție de factorul de capacitate, un loc pe care România îl ocupă și astăzi, deși Unitatea 1 se apropie de sfârșitul primului său ciclu de viață.

Precizie în acțiune. Eficiență în gestionarea resurselor financiare și umane. Securitate nucleară ca prioritate absolută.

Retehnologizarea Unității  1 este un pilon al securității energetice naționale.  Retehnologizarea înseamnă investiții, infrastructură modernizată și o contribuție reală la bunăstarea României.

Proiectul este un mecanism cu elemente interconectate. Funcționarea sa eficace necesită cea mai buna expertiză, focus sporit și decizii agile.

Retehnologizarea este o promisiune a profesioniștilor din industria nucleară pentru livrarea unei unității unu moderne, eficiente și sigure, care va furniza, timp de încă 30 de ani, 10% din energia necesară României.

Este o promisiune pentru stabilitate energetică, pentru un viitor curat și sustenabil.

Fact sheet

Istoric & performanță a Unității 1 a CNE Cernavodă (1996 – 2025)

  • Pusă în funcțiune în 1996
  • 149 milioane MWh produși (decembrie 2025)
  • Contribuție: ~9% din consumul național anual
  • 145 milioane tone CO₂ evitate (2025)
  • Foarte mulți ani la rând s-a aflat în top 3 reactoare din lume din punct de vedere al factorului de capacitate (FC la zi: peste 90%)

Obiective

  • Prelungirea vieții reactorului de la unitatea 1 cu încă 30 ani, începând cu 2030;
  • Operarea în siguranță și în condiții de eficiență economică a U1, pe o perioadă de încă 30 de ani de zile;
  • Conservarea lanțului furnizorilor de produse și servicii în conformitate cu standardele de calitate specifice industriei nucleare.

Beneficii

  • 5 milioane MWh/an energie curată, sigură, stabilă și accesibilă;
  • 5 milioane tone CO₂ evitate/an;
  • Crearea și menținerea locurilor de muncă pentru următorii 30 ani;
  • Dezvoltarea expertizei și creșterea numărului de specialiști dedicați proiectului;

Fazele proiectului

Faza 1 – Definirea scopului proiectului (Decembrie 2017 – Februarie 2022): finalizată, odată cu Decizia Finală de Investiție aprobată la data de 23 februarie 2022, pe baza Studiului de Fezabilitate;

Faza 2 – Pregătirea implementării (2024–2027) – în curs de implementare

Activități principale: inginerie, procurare, contract EPC, avize & autorizații, licențiere, opinie CE, finanțare, planificare, construcție infrastructură;

Repere – etapa 2

  • 11 iunie 2024: semnarea acordului-cadru cu Canadian Nuclear Partners S.A. pentru servicii de PMO;
  • 19 decembrie 2024: semnarea contractului EPC (Inginerie, Procurare și Construcție) între SNN și consorțiul internațional (Candu Energy Inc./AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation, KHNP);
  • 20 august 2025: semnarea contractului de retehnologizare a turbogeneratorului cu ArabelleS;
  • 08 august 2025: începerea lucrărilor la infrastructura necesară proiectului;
  • 3 septembrie 2025: ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcție;
  • Finalizare: 2027.

Faza 3 – Implementare efectivă a lucrărilor de modernizare a Unității 1 (2027–2030)

Știri despre proiect

SN Nuclearelectrica SA semnează acorduri strategice cu grupul francez EDF pentru Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și Proiectul de Radioizotopi Medicali

SN Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă