Operator Nuclear Principal Instalație în cadrul Serviciului Suport Operațional RT-U1

  1. Societatea Națională NUCLEARELECTRICA S.A., Sucursala CNE Cernavoda recrutează personal în vederea ocupării postului vacant de Operator Nuclear Principal Instalație, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în cadrul Serviciului Suport Operațional RT-U1, poziția din organigramă R1.1.6 / 050.

Nota: Angajarea se face cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe perioada 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii, după expirarea termenului iniţial, pentru perioada realizării proiectului de retehnologizare a Unitatii 1, in condițiile legii.

  1. Profilul postului:

studii: absolvent de studii medii cu diplomă de bacalaureat, profil tehnic/real.

experienţă:

  • Minim 1 an in functia de Operator Nuclear Secund I;
  • Calificat sau fost calificat ca Operator Nuclear Secund I / Operator Nuclear Principal Instalatie, intr-o centrala nucleara tip CANDU.

– cerinţe specifice:

  • Cunoașterea limbii engleze – nivel mediu;
  • Cunoștințe de operare MS-Office: Word, Excel, Asset Suite;
  • Cunoștințe aprofundate despre sistemele centralei;
  • Cunoașterea procedurilor centralei;
  • Abilități de comunicare efectivă și eficientă;
  • Încadrare anterioară pe poziția de ONS I / ONPI.

– cerințe care constituie avantaje: N/A

  1. Fișa Postului (sinteza responsabilități, atribuții și sarcini ale postului);
  • Duce la îndeplinire sarcinile și responsabilitățile specifice postului;
  • Întocmește și verifică documentația emisă în cadrul departamentului;
  • Susține necesitățile departamentului Retehnologizare;
  • Susține cooperarea cu celelalte departamente ale centralei;
  • Își asumă și respectă termenele de rezolvare a sarcinilor;
  • Trebuie să fie capabil să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu fără a fi supravegheat îndeaproape;
  • Trebuie să identifice necesitățile și să le rezolve cu un minimum de implicare din partea superiorilor;
  • Alte responsabilităţi şi sarcini conform fişei postului.
  1. Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 21 Septembrie 2026.

Concursurile se derulează la sediul CNE Cernavodă, str. Medgidiei, nr. 2, Oraş Cernavoda.

Date de contact: telefon 0241-80-2296/ 0241-80-2289, e-mail recrutare@nuclearelectrica.ro

A se vedea notele de la punctul 7. Alte informaţii.

  1. Calendarul de concurs:
  • Interviul profesional înregistrat: organizat în data 24 Septembrie 2026, ora va fi comunicată ulterior.

În urma susţinerii probei Interviu profesional, vor fi declaraţi admis candidaţii care au obţinut cel mai mare punctaj, dar nu mai puţin de 70% din punctajul total al probei de interviu profesional, în limita locurilor ofertate. La finalizarea procesului de selecţie şi recrutare, candidaţilor care au parcurs toate etapele din concurs li se vor comunica prin e-mail, la adresa menţionată în CV, prin formularul procedurat, rezultatul obtinut (Admis/ Respins).

Perioada în care candidatul declarat admis este obligat să se prezinte la post este:

  1. În cazul candidaţilor externi:
  • 20 de zile lucrătoare de la data semnării ofertei pentru candidaţii care vin de pe posturi de execuţie;
  • 45 de zile lucrătoare de la data semnării ofertei pentru candidaţii care vin de pe posturi de conducere.
  1. În cazul candidaţilor interni: conform prevederilor procedurale.
  2. În situaţia în care un candidat consideră că nu se poate încadra în termenul stabilit, va comunica acest lucru Comisiei de Examinare, în timpul interviului de selecţie.
  3. Bibliografie:
  1. Alte informaţii:

(1) Sunt acceptate numai dosarele de candidatură care corespund cerințelor din anunț și conțin toate formularele solicitate.

  • Consimţământ de verificare în vederea angajarii;
  • CV-ul din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile din Anunţul de recrutare (CV-ul va include informaţii asupra experienţei şi expertizei acumulate, cu diploma de absolvire a studiilor ca anexă);
  • Copie act de identitate.

 (2) Dosarele de candidatură se depun personal la sediul Sucursalei CNE Cernavoda, str. Medgidiei, nr. 2, Oraş Cernavoda, cod postal 905200, prin poștă sau prin e-mail la adresa recrutare@nuclearelectrica.ro , cu mențiunea / subiectul „Dosar candidatură   R1.1.6 / 050 – Operator Nuclear Principal Instalație – Serviciului Suport Operațional RT-U1, iar ataşamentul va conţine documentele în format pdf. Nu se acceptă e-mailuri care au în ataşament documentele arhivate (RAR, ZIP) sau e-mailuri în care documentele de înscriere sunt transmise prin servicii de găzduire online (icloud, dropbox, onedrive etc).

Atenţie!: mărimea maximă a ataşamentului nu trebuie să depăşească 20 MB. În cazul în care ataşamentul depăşeste 20 MB, se vor transmite mai multe e-mailuri cu menţiunea de completare a dosarului de candidatură.

 (3) Contestațiile se pot depune la Registratura unităţii, la adresa corespondenta@nuclearelectrica.ro , în termen de cel mult 24 de ore (în prima zi lucrătoare) de la data comunicării rezultatelor către candidaţi. Contestaţia va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: motivul contestaţiei, dovezile care susţin contestaţia şi datele de contact ale contestatarului.

(4) În cazul în care, în urma concursului, sunt declarate admise persoane pensionate din cadrul SNN, acestora li se va solicita să accepte, ca atribuţie suplimentară de serviciu, precizată în fişa de post, susţinerea de programe de mentorat pentru transferul de cunoştinţe şi experienţă către personalul în formare sau angrenat în programe de succesorat, derulate la nivelul SNN (atât la Sediul Central cât şi sucursale). În acest caz, contractul va fi pe perioadă determinată, în condiţiile legislaţiei în vigoare.

(5) Vă informăm că numărul de posturi scoase la concurs poate fi suplimentat ulterior expirării anunţului de recrutare şi până la data angajării candidaţilor admişi pe posturile iniţial ofertate, dacă în acest interval se vacantează posturi cu cerinţe identice din cadrul compartimentului. Angajarea se face în ordine descrescătoare a rezultatelor obţinute.

(6) Conducerea CNE nu are posibilitatea de a pune la dispoziţia salariaţilor din unitatile SNN cazare în locuinţe de intervenţie sau de serviciu, proprietate SNN sau închiriate.

(7) Finalizarea procesului de recrutare și încheierea contractului individual de muncă sunt condiționate de obținerea avizelor si aprobărilor necesare, conform prevederilor legale și reglementărilor interne aplicabile. În situația în care pe parcursul derularii procesului de recrutare și încheierea contractului individual de muncă intervine orice act normativ, hotărâre, decizie ori altă măsură care limitează, suspendă sau interzice ocuparea temporara / definitiva a postului ofertat sau posturilor ofertate, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. își rezervă dreptul de a înceta sau suspenda procesul de recrutare, selectie si angajare până la momentul la care dispozițiile care conduc la încetarea/suspendarea concursului își încetează aplicabilitatea.

În cazul în care măsura dispusă este încetarea procesului de recrutare, reluarea acestuia se va face cu reluarea tuturor etapelor, indiferent de etapa la care procesul de recrutare a fost întrerupt.

În cazul în care măsura dispusă este de suspendare a procesului de recrutare, reluarea acestuia se va face de la etapa în care acesta a fost suspendat.