ANUNȚ
ANUNȚ
Dezbaterea publică în cadrul procesului de autorizare pentru exploatarea Fabricii de combustibil nuclear, FCN Pitești.
În data de 23.01.2026 se va organiza dezbaterea publică în vederea emiterii autorizației de exploatare pentru Societatea Națională a Nuclearelectrica S.A., Sucursala Fabrica de Combustibil Nuclear (FCN) Pitești, în conformitate cu prevederile Normelor privind transparența decizională în procesul de autorizare a instalațiilor nucleare, aprobate prin Ordinul CNCAN nr. 81 / 2019.
Data și ora dezbaterii:
23 ianuarie 2026, ora: 11:00
LOCAȚIE
Dezbaterea publică se va desfășura la Primăria orașului Mioveni, Bulevardul Dacia, nr.1, județul Argeș și se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la cuvânt și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la documentele aflate în discuție (cel mai târziu la ora 14:00).
RECOMANDĂRI PENRU PARTICIPANȚI
Persoanele interesate pot participa în calitate de observatori şi pot pune întrebări în cadrul dezbaterii publice. Numărul de persoane care pot participa la dezbatere este limitat de capacitatea sălii în care se va desfășura dezbaterea. Durata dezbaterii va fi de maxim 3 ore.
Până la data de 20.01.2026, persoanele interesate pot solicita participarea la dezbaterea publică, la adresa de email: relatii.publice@cncan.ro. Accesul se face pe bază de carte de identitate.
Pentru buna desfășurare a procesului de înregistrare, este recomandat ca participanții să ajungă la Primăria orașului Mioveni, Bulevardul Dacia, nr.1, județul Argeș, cu 20 de minute înainte de începerea dezbaterii publice.
Participanții la dezbatere trebuie să respecte următoarele reguli de conduită:
- Să aibă o atitudine obiectivă, imparțială, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură;
- Să-și exprime și să-și fundamenteze părerile, cu respectarea legislației în vigoare;
- Participanții trebuie să se supună regulilor administrative specifice locației în care se desfășoară dezbaterea publică;
- Înregistrarea video sau audio a dezbaterii publice este permisă doar cu obținerea acordului CNCAN şi FCN Pitești.
DOCUMENTE ÎN CONSULTARE
Rezumat RFS FCN Pitești
AGENDA
În vederea emiterii autorizației de exploatare pentru Fabrica de Combustibil Nuclear, FCN Pitești.
23 ianuarie 2026, 11:00 AM – 14:00 PM
|
Ora |
Subiect |
Organizație |
|
11:00 |
Deschiderea dezbaterii publice Introducere /Prezentare |
CNCAN/FCN Pitești |
|
11:30 |
Prezentarea Rezumatului Raportului Final de Securitate Nucleară pentru Fabrica de Combustibil Nuclear, FCN Pitești |
FCN Pitești |
|
12:00 |
Prezentarea activităților de evaluare efectuate de CNCAN în cadrul procesului de autorizare pentru Fabrica de Combustibil Nuclear, FCN Pitești |
CNCAN |
|
12:30 |
Dezbaterea subiectelor de interes privind autorizarea FCN Pitești Oportunitatea prezentării comentariilor și întrebărilor Discutarea subiectelor/comentariilor |
Public / CNCAN / FCN |
|
13:30 |
Concluzii |
CNCAN |
|
14:00 |
Închiderea dezbaterii publice |
|
Rezumat Raport Final de Securitate Nucleară pentru FCN Pitești